sâmbătă, 30 aprilie 2016

Paste fericit!

Ca niciodata anul asta am terminat toate pregatirile pe la 10 si un pic. Si tare bine a fost asa! Nu m-am omorat cu firea, nu avem musafiri, suntem doar noi. Plecam si de acasa pe ici pe colo asa ca nu am vazut rostul a 100 de feluri de mancare. Da, traditiile sunt frumoase dar tot nu imi cresc 7 guri si 7 burti in plus de sarbatori, asa ca nu inteleg risipa si nici oboseala pe care ne-o bagam singure in oase in perioada asta, umplandu-ne de nervi si frustrari. 




Avem cate ceva, putin si bun (zic eu), in casa e curat ca de obicei (bine hai, poate un pic mai curat ca am spalat si geamurile sa nu zic ca nu m-am zdrobit chiar deloc). Am decorat la modul minim cu doua, trei coronite primavaratice si niste iepuri simpatici de ceramica. Nu simt nevoia de mai mult! Ne invartim prin casa asteptand sa se facaora de mers la biserica. Daca avem noroc, copilul nostru neinvatat cu stat treaz la astfel de ore, va dormi maine mult si bine. Nu are zdroabe ca vine vreun Iepure peste noapte, a primit carti si hainute de la cei dragi, nu de la Iepuri. 


Va doresc sa va bucurati de doua-trei zile de liniste. Fara vizite care nu va fac cu adevarat placere, fara mancare care va face sa va perpeliti in pat noaptea, fara sa stati acolo unde nu va e drag! Sa fie cu leneveala si cu ce mai vreti voi! Sa fie cu oameni dragi!


Ne citim curand prin zona!

vineri, 29 aprilie 2016

15 Weird Questions Tag

Cam de cand nu am mai facut eu un tag? Cam de o suta de ani! La acesta nu cred ca am raspuns pana acum, asa ca iata-ma azi aici cu 15 intrebari "ciudate". In fine, daca zic ei, or fi ciudate, mie nu mi se par chiar asa grave!

1. What's a nickname only your family calls you?
 Nu prea mai am porecle. In familie si pentru prieteni sunt Dia si cam atat. Gone are the days of "maimuta", acum apelativul ala e rezervat pentru Katia!

2. What's a weird habit of yours?
Sunt sigura ca am o gramada numai ca am stat si am cugetat o gramada si acum nu imi vine nici macar unul in minte.Sau in fine...nici unul de impartasit in mod public! Daca ma cunoasteti personal si aveti voi vreo idee, by all means, share it with the world!

3. Do you have any weird phobias?
Nu e weird neaparat, dar la mine raul de inaltime are niste ramificatii nebanuite. Culmea e ca a inceput doar de pe la 18-19 ani, pana atunci nu aveam treaba. Acum si daca sunt suita pe o stinghie la juma de metru de pamant mi-e frica la gandul ca as putea sa cad (si sa patesc ce?). Mi-e groaza cand urc scari din alea printre care poti vedea. Si nu ma prostesc, imi tremura picioarele, imi vine sa plang, ma ia cu transpirat. Nu am o problema cu faptul ca stau la etajul 8, nu mi-e frica sa ma uit peste balcon. Mi se pare super safe. Cred ca de fapt nu e atat frica de inaltime cat frica de a cadea. Nu stiu sa explic, dar e nasol! RAU!

La ciudat as incadra faptul ca nu pot sa dorm daca e vreo usa deschisa in raza mea vizuala. Fie ea usa de la camera sau vreo usa de dulap. Nici macar un pic crapata sa nu stea ca parca pe creier mi-e asezata!

4. What's a song you secretly LOVE to blast and belt out when you're alone?


Hahaha, mi-e jena sa va spun cat de diverse sunt cantecele pe care fac karaoke singura in casa. Pot sa va anunt doar ca ascult melodii de la Cenaclul Flacara, muzica populara si rock fara discriminare. Ca sa pricepeti ca suntem o familie cu probleme, aseara eu si Katia am facut petrecere dansanta cu tati DJ...punand melodiile lui Dan Spataru! So yeah! My secret is out in the open!

5. What's one of your biggest pet peeves?

Suptul maselelor, sorbaitul, in general chestiile legate de eticheta la masa. Mor cand aud zgomote puternice de la cei cu care mananc, mi se taie imediat pofta de mancare.

6. What's one of your nervous habits?

Imi rasucesc suvitele de par pe degete sau imi incordez pumnii. Daca e de rau imi inclestez maxilarul si scrasnesc din dinti.

7. What side of the bed do you sleep on?


La margine daca patul e lipit de perete si mereu pe partea dreapta daca e pat de mijloc.

8. What was your first stuffed animal and what was its name?
 Nu cred ca a fost primul dar primul pe care mi-l amintesc si cu care am dormit pana pe la 16 ani era un urs panda de plus pe care il chema in mod extra original Teddy.

9. What's the drink you ALWAYS order at Starbucks?
Nu prea servesc Starbucks ca nu am in urbe si sincer si cand imi iese in cale nu mi se pare ca e nimic senzational la bauturile lor. Stiu ca sunt trendy si pe val, dar nu ma misca prea tare. Poate nu am gasit eu bautura perfecta de la ei. In general beau latte oriunde merg, asa ca o variatiune pe tema asta as comanda si la ei.

10. What's the beauty rule you preach.. but never ACTUALLY practice?
Hmmm, nu prea am pe care sa nu le practic deloc. Am pe care le mai sar, dar deloc deloc...neah. Sunt zile cand mai uit sa beau apa cata ar trebui. Si zile cand mananc prea multe porcarii si pielea mea nu imi multumeste!

11. Which way do you face in the shower?
Cu fata inspre dus. Nu asa face toata lumea?'

12. Do you have any 'weird' body 'skills'?


Nu mai am. Pana la un anumit moment dat in viata eram extrem de flexibila, la modul puteam relaxat sa imi pun un picior dupa cap. Acum ma infioara chiar si gandul!

13. What's your favorite 'comfort food'/food thats 'bad' but you love to eat it anyways?
 Pfff, pe bune? Comfort food that is bad mananc frecvent. Si nu am de gand sa ma simt vinovata pe tema asta. Pizza, paste, dulciuri, chips-uri si o bere cu lamaie dupa. Mc, kebab, inghetata! U name it and I eat it! Serios, imi place sa mananc. Porcarii included! (insiruirea asta mi-a facut o mare foame)

14. What's a phrase or exclamation you always say?
"In puii mei!"si "Katia, te rog stai potolita!" Daca nici pe astea nu le spun de 100 de ori pe zi, nu stiu pe care!

15. Time to sleep- what are you ACTUALLY wearing?
90% din timp niste chestii in care nu ar trebui sa ma vada vreun muritor (noroc ca barbatu-meu e zeu sau ceva, asa ca nici un risc pe partea asta)! Pijamalele mele nu sunt cele mai trendy flendy, iar cand pijamalele sunt toate la spalat, apelez la un tricou oversized si colanti/ pantaloni scurti de bumbac vara.  

Oricine doreste poate sa il preia, eu voi nominaliza doar cateva fete la care vreau sa vad ce si cum: CristinaDee, Diana, Ella, Ilda (hai inapoi pe blog).

joi, 28 aprilie 2016

Love me or leave me

Cam asa imi canta mie produsele de mai jos cand pun mana pe ele. Pentru cele prea tinere sa stie, asta e o melodie de la Abba, un oldie but goldie cum ar veni. Dati un search pe Youtube sa va lamuriti. Ce e clar in treaba asta? Ca toate avem niste produse care ne plac, dar nu ne prea plac, dar ne plac, dar...Ati prins ideea din zbor, da? Sa nu o mai lalaim aici cu introducerea si sa va spun care sunt respectivele in momentul de fata.


Produsul care m-a facut sa initiez aceasta lista este vestitul bronzer Too Faced Chocolate Soleil. L-am luat anul trecut de la un blog sale, era nou si la un pret de nerefuzat. M-am bucurat extrem de tare si m-am apucat sa il folosesc incantata! Stiti deja povestea lui, miroase a ciocolata (ummm, yes please!), nuanta este ok chiar si pentru fete palide ca mine, se blenduieste usor, e mat, all the works. Dupa cateva zile de folosit intens am remarcat in zonele in care il aplicam niste cosulete. Am zis ca nu au legatura, ca fabulez eu. Am renuntat totusi o vreme la el si ca prin minune bazdaganiile respective au disparut. Am repetat figura de cateva ori si de fiecare data, fara exceptie, daca il folosesc mai mult de 2 zile la rand ma umplu de bubite. A trebuit sa admit ca ceva la el nu se pupa cu pielea mea.  Si sufar ca un caine pentru ca efectul lui e minunat. Intind tot mai rar mana spre el si mor de ciuda. Am descoperit ca mai exista multe fete (pe youtube si bloguri) care au patit pocinogul asta! Macar nu sunt eu singura cu sensibilitati! Nu ma indur sa renunt de tot la el, dar e folosit extrem de putin.


Pudra pulbere HD de la ELF era pe lista cu chestii de incercat de multa vreme. Cand am prins o oferta buna am luat-o si m-am apucat de testat. Pe langa faptul ca e messy as shit (dar asa sunt toate pudrele de genul, nu pot sa comentez) nu ma asteptam sa am alte plangeri. Ei bineeee...Aspectul pe ten imediat dupa ce o aplic e intr-adevar flawless. Arata tenul de zici ca mi-am pus filtru de Instagram pe moaca. Dupa o ora doua insa imi vad pudra in pori. Mai ales pe zonele grase (si cand zic grase exagerez pentru ca nu sunt excesiv de uleioasa de la natura) arata ca si cand as avea puncte albe si zau daca era asta look-ul la care ma gandeam. Daca o folosesc in zile cu temperaturi scazute si am pielea uscata, arat de parca m-am bagat in sacul cu faina, desi aplic o cantitate foarte mica. Nu stiu daca e pudra de vina sau e tenul meu de vina, cert e ca as vrea sa arate ca atunci cand o pun pe ten...si nu face asta!

Paleta de 28 de farduri neutre e un semn de intrebare in colectia mea. Imi place ca am in ea multe farduri mate ca sa ma ajute in temperarea machiajelor de zi cu zi. E ieftina ieftina, deci nu pot emite pretentii. Numai ca fardurile aplicate pe pleoape arata majoritatea cam la fel (cele deschise), sau blenduite arata un pic murdar (mare parte din cele inchse). Prafoase au fost de la inceputurile vremii si chiar daca aspectul asta ma deranjeaza uneori, as fi nesimtita sa ma plang de partea asta avand in vedere ca din Naked 3 imi zboara praful de fard mai ceva ca in filmele western in timp ce trece calul in galop! Adevarul e ca paleta asta e batranica rau si cred ca timpul de pensionare se apropie. Posibil sa o inlocuiesc cu niste june fardulete Melkior. Zic si eu!


CC Cream-ul Gerovital Happiness (pe care l-am inclus in Project Pan) e simpatic tare. Ambalajul te face sa visezi la fluturasi si floricele, produsul in sine miroase dulce si bun. Cand il aplic in afara de nuanta (deschisa) un piculet portocalie nu am ce sa ii reprosez. Chiar si nuanta aia se uniformizeaza, nu e bai, tenul arata sanatos, petele sunt estompate. Arata natural si e perfect pentru machaj rapid. Daca nu s-ar separa pe frunte dupa 3 ore ar fi si mai bine! Si daca nu as luci pe nas de parca mi-as fi montat glob de discoteca ar fi si mai bine! Da, stiu e CC Cream, nu zice nimic ca o sa arat matifiata. Pai nu, dar eu nu sunt obisnuita sa beculesc. Si hai, beculitul ca beculitul, dar aia cu separatul pe funte e chiar mister, n-am patit-o pana acum. Sau am patit-o o data cu un fond de ten atat de nasol incat a zburat la cos dupa trei zile. E ieftin, e bun, dar trebuie sa imi supraveghez fataul cu mare vigilenta ca sa nu creada lumea ca am inceput sa ma descompun. Nu e nimic ce sa nu poata fi remediat cu niste blotting paper si un pic de pudra, dar tare m-as fi bucurat sa tina efectul ala frumos macar vreo 5 ore. 


Make me brow de la Essence a fost cautat pe toate cararile in ultimele luni. I kid u not! Imi doream extrem de tare sa il incerc si nu dadeam nicaieri de el. Am pus-o pe mama sa il caute in Bucuresti si nici ea nu dadea de el. Pana m-a sunat victorioasa intr-o zi ca gata, she has the sucker. Micutul asta se vrea dupe dupa Gimme Brow de la Benefit! Nu stiu cum e ala de la Benefit, dar acesta de la Essence chiar are potential. E joaca de copil sa treci periuta aia mica prin sprancene si sa arati decent. Problema cu care ma confrunt eu e cu nuanta. Am Medium si e un piiiiic inchisa, dar Light ar fi fost prea deschisa. Mi se pare sincer ca subtonul e un picut gri, rece. Nu as fi vrut sa am portocaliu roscat in sprancene, dar parca sunt un pic...aspra cu ele asa. Problema se remediaza usor cu o periuta curata de rimel trecuta prin sprancene imediat dupa ce aplic Make me brow. Aspectul ramane foarte natural in modul asta si sunt gata de luat la tranta cu restul zilei. Daca sunteti fane sprancene super conturate nu v-ar placea, nu se preteaza la genul ala de look. 

Daca aveti impresia ca sunt prea chitibusara, e posibil sa aveti perfecta dreptate. Dupa cum sper ca ati inteles, nu spun ca produsele astea sunt rele, not at all. Numai ca le gasesc cate un nod in papura si ma gandeam ca poate e bine sa expun si partea asta mai meeeh a produselor mele de machiaj. In general reviw-uri fac la chestiile care madaupespatedecatdemistosunt sau la cele pe care vreausaleardpeunrugderevisteglossy. Astea asa si asa nu prea beneficiaza de atentie, dar iata ca azi am schimbat situatia!

Voi ce produse "Loveme or leave me" aveti in colectie? Hai ca stiu ca aveti!


miercuri, 27 aprilie 2016

Croitoreasa de la Dachau - recenzie de carte

Pentru mine cartile chiar sunt o modalitate de a patrunde in alte lumi. O modalitate de a trai alte vieti. Sunt acolo, intre pagini impreuan cu personajele, sufar si ma bucur. Cu Croitoreasa de la Dachau am intampinat insa un blocaj psihic ciudat. 

Am sesizat inca de la primele pagini potentialul unei carti bune. Scrisa bine, construita rotund, cartea asta te prinde repede in mreje. Urmarind viata londonezei Ada Vaughan, care viseaza sa devina modista, autoarea ne arata o fata diferita a razboiului. Daca la fel ca mine va asteptati la noi pagini despre Holocaust si o noua poveste inspirationala despre supravietuire nu stiu daca va fi lectura asta ce av trebuie.

Prima iubire a Adei, un barbat fermecator pe care il intalneste in 1939, o face sa viseze la realizarea tuturor ambitiilor sale. Pleaca cu el la Paris si de aici viata sa incepe sa ia o turnura neasteptata. Aflata in mijlocul razboiului, intr-o tara straina, parasita, Ada reuseste sa supravietuiasca datorita talentului sau de croitoreasa.


Asa suna povestea pe scurt. Am citit in multe recenzii ca Ada e minunata si toata lumea a indragit-o. Mi-e greu sa inteleg de ce...eu nu! Dimpotriva, inca de la primele pagini m-a uluit naivitatea (ca sa nu spun prostia) si superficialitatea ei. Da, posibil sa fi devenit eu o acritura intransigenta si sa nu mai pot intelege mecanismele launtrice ale unui personaj de 19 ani, traind in plin razboi. Desi pe de o parte inteleg trairile Adei, ce nu mai pot accepta sunt anumite momente in care alegerile ei sunt cel putin indoielnice.

Dupa terminarea razboiului am asteptat sa o vad reabilitata in ochii mei, alegand un drum potrivit. Nu s-a intamplat. Scuzele personajului se cam terminau si deja ma irita cumplit Ada Vaughan. Da, stiu, am probleme grave daca dezvolt sentimente atat de puternice pentru o himera, nu? 

Ultima parte a cartii m-a facut sa o compatimesc sincer, dar tot nu am putut sa o simpatizez. Am realizat ca si eu judec la fel ca cei din jurul ei, dar zau daca nu existau si alte cai de a-si trai viata.
Romanul in sine e unul care te tine cu sufletul la gura, intorsaturile de situatie sunt interesante, are tot ce ii trebuie. Ranchiuna mea personala pentru personajul principal nu ar trebui sa va opreasca de la aceasta lectura.

Partile legate de creatie vestimentara m-au prins bine de tot, nu mi-a fost greu deloc sa imi imaginez fiecare rochie iesita din mainile Adei. Tacanitul ritmic al masinii de cusut, lumina soarelui inghetat cazand pe material, toate au reusit sa imi domoleasca un pic inversunarea. Cu siguranta va pot spune ca vad aceasta carte buna pentru o ecranizare de succes. Are cam toate ingredientele necesare.

Daca v-am starnit curiozitatea, puteti gasi Croitoreasa de la Dachau pe libraria online de la care cumpar mereu, la un pret bun. Poate aveti nevoie de o lectura pentru mini vacanta care urmeaza. 
Ati citit aceasta carte? Ce impresie v-a lasat?

marți, 26 aprilie 2016

De cumparat din nou

Am ajuns cu "colectia" de makeup intr-un punct de maturitate cosmetica. V-a placut cum suna asta, nu? Am gandit-o mult. E profunda! Ce vreau sa spun mai exact? Ca m-am prins cam ce imi place si sunt atat de boring incat in unele domenii aleg sa nu mai fac prea mari experimente. Sau ma rog, sa experimentez putin avand insa pietrele de temelie la indemana. My tried and true loves! Holy Grails daca insistati sa le spunem asa.

In lunile urmatoare stiu sigur ca vreo cateva produse o sa le cumpar din nou. Pentru ca mi-e dor de ele, pentru ca stiu ca sunt minunate si ca nu m-au lasat la greu, pentru ca daca am chestiile alea machiajul meu arata bine cu un efort minim.

Missha Perfect Cover BB Cream a fost un vis frumos. Nu aveam nevoie de fond de ten, micuta asta era suficienta. Am asteptat suficient ca sa ma conving ca am nevoie de ea inapoi in viata mea. Hmm, a sunat cam manelos, dar aia e! Nu am reusit sa gasesc vreun CC Cream, BB Cream prin magazine care sa se poata compara cu performantele celui de la Missha. Singurul aspect care ma scoate din minti e faza cu accesibilitatea limitata la mediul online. But hey, some products are worth online ordering for!


Fara Too Faced Shadow Insurance viata e pustiu! Nu am probleme majore cu pleaope prea uleioase dar va spun sincer ca nici un primer/baza de machiaj nu a dat rezultatele lui TFSI. Pe langa rezistenta bulletproof a fardurlor, aplicarea lor era un vis, blendingul o joaca de copii si in general toata experienta pictatului pleoapelor era o placere. Asa ca o sa strang din...portofel si voi scoate banutii care initial par multi. Adevarul e ca ultima oara prietenul Too Faced m-a tinut un an si jumatate de folosiri zilnice asa ca la cost per wear iesim bine.


Am devenit fitoasa la mascara. Nu stiu cand, nu stiu cum, dar s-a intamplat. Si acum orice incerc stramb din nas. De ceva timp ma bate gandul sa cumpar din nou un oldie but goldie, L'oreal Volumissime x4, tubuletul magic care imi facea gene de zana pe vremea cand fluturam din ele frecvent. Sunt curioasa daca a ramas la fel de misto, I used to really love it!


Tusul Masterprecise mi-a fost prezentat in urma cu doi ani de o buna prietena (Ana, sa iti dea Dumnezeu sanatate!) si de atunci nu am mai putut sa traiesc fara el. Cel pe care il am acum (si care e in project pan) da semne clare de uscare si deja simt asa un atac de panica dandu-mi tarcoale. Nu cred ca pot sta vreodata fara tusul asta, e preferatul meu si nu simt nevoia sa testez un altul. Varful e precis si nu isi pierde forma, e negru negru si nu mi se intinde aiurea pe la ochi. E iubire adevarata!


Dupa ce am consumat vreo 4-5 cutii de pudra compacta Stay Matte de la Rimmel am zis sa mai testez si altceva. Si am tot testat dar nimic nu se compara cu ea din punctul meu de vedere. Stiu ca nu toata lumea se intelege cu produsul asta la fel de bine (intre noi fie vorba si pe mine ma cam enerveaza ambalajul), dar pentru mine varianta translucida e perfecta. Nu imi incarca tenul, il mentine mat, ce sa cer mai mult de la pudra care costa in jur de 20 de lei? Pudra pulbere Elf o voi termina, iar cea compacta de la Catrice va pleca spre alta casa pentru ca mie nu imi mai place de nici o culoare!

Iata asadar topul produselor mele preferate de machiaj. In afara de primerul Too Faced toate sunt incluse in categoria "pret redus si eficienta maxima", lucru care nu poate decat sa ma bucure. In lunile urmatoare sigur toate vor ajunge inapoi in portfardul meu and all will be right in the world again! La voi care sunt produsele de makeup de care v-ati atasat si fara care nu concepeti rutina de infrumusetare? Care sunt produsele alea pe care le-ati cumparat de 3, 5, 10 ori?

luni, 18 aprilie 2016

March empties

V-am obisnuit ca postarea asta sa apara la inceput de luna. De data asta socoteala de acasa nu s-a prea potrivit cu cea din targ. Am povestit despre project pans si am zis sa o mai aman putin, doar ca putin ala s-a cam transformat in mult. Iata-ne pe 18 deja, ceea ce inseamna ca si goliciunile de luna viitoare o sa se petreaca oarecum cu intarziere. Las vorbaria deoparte pentru ca am multe de aratat.

Produse pentru par:

Sampon Ziaja cu ulei de masline, luat dupa ce am citit despre el pe blog la Georgia. Mi-a placut si nu prea. Am avut perioade cand ma intelegeam fantastic cu el si perioade cand scalpul meu l-a detestat. Desi e facut pentru par uscat, mie nu mi-a parut deosebit de hidratant, ba chiar simteam nevoie de o portie suplimentara de ulei leave-in dupa ce il foloseam. Partea cu regenerarea in schimb chiar e pe bune. De cand am inceput sa il folosesc m-am umplut de fly aways in toate directiile, semn ca firisoare noi ies la suprafata. Nu l-as mai cumpara a doua oara, sunt in cautari de ceva care sa imi faca bine pe deplin.

Despre balsamul Cien Repair and Care v-am povestit un pic aici. Pot spune doar ca pentru pretul mai mult decat prietenos (vreo 5-6 lei) la ce cantitate generoasa are (400 ml) balsamul asta m-a lasat impresionata pe bune. Bate la fund lejer cam orice balsam de supermarket am incercat eu in ultimii doi ani, asa ca da, il recomand cu draga inima si nu e improbabil sa mai ajunga in cosul meu.

Batiste in varianta Eden e cam ultimul tub de sampon uscat pe care o sa il vedeti pe aici pentru o perioada. Da, Batiste isi face treaba, te scoate din impas. Pe de alta parte am inceput sa ma intreb daca problemele mele cu scalpul nu au inceput cam in acelasi timp cu momentul in care am inceput sa folosesc genul asta de produs. Daca am putut sa traiesc ani si ani fara el, sunt mai mult decat convinsa ca voi reusi din nou. Asa ca deocamdata e bye bye sampon uscat, din motive strict personale, nicidecum pentru ca produsul nu ar face ce promite.

Skincare:


Pentru scrub-ul Neutrogena puteti gasi aici review. A fost al doilea tub cumparat si la fel ca si la gelul de curatare din aceeasi gama, it was LOVE! Ma scoate din sarite faptul ca nu le pot achizitiona decat online, acesta fiind si motivul pentru care tot incerc sa gasesc ceva care sa ma incante la fel de tare. Din pacate nu imi prea iese schema asta! (Sorry pentru cat de dubios arata pe langa capac, it's real life, nu am ce face!)

Bifazicul Nivea e minunat si cu asta basta! Nu am mai mult sa spun. Chiar daca alternez cu alte produse similare cu siguranta o sa il mai cumpar pe micut. Stie sa faca ce trebuie!

De micelara Garnier nici nu are sens sa mai discut. E preferata mea de ceva vreme deja, nu mai retin a cata sticla consumata e aceasta. E super spornica, mie nu mi se pare extrem de departe de Bioderma ca performante, pretul e ok. Ce sa ii mai cer? Deocamdata folosesc o mini Bioderma, dar cu siguranta o sa ma duc sa mai iau o sticla de Garnier.

Cleansing Oil de la Ziaja v-a fost povestit pe larg in articolul asta. Mi-a placut mult faptul ca era multifunctional si a tinut chiar si asa o vesnicie. Era bun pentru curatatul tenului, bun pentru curatat pensule de fond de ten, bun pentru ras picioarele sub dus. Un produs cu adevarat superb pe care o sa il mai cumpar la un moment dat.

Produse pentru ingrijirea corpului:


Roll on Dove cu rodie, laudat de multa lume. Mi s-a parut un produs ok, dar nu stiu daca pe timp de vara ar face fata. Desi nu am probleme mari cu transpiratia am descoperit ca sunt destul de pretentioasa cand vine vorba de roll on/ stick sau ce o fi! Momentan ma lupt cu Old Spice-ul vietii si va spun sincer ca din punctul meu de vedere e fix apa de ploaie.

Despre gelul de dus exfoliant si souffleul Farmona v-am povestit in articolul acesta. Aroma lor e to die for, textura a fost super. Daca vreti mai multe amanunte luati de cititi review-ul lor.

Samponul/ gelul de dus Bubchen cu zmeura e un prieten vechi. Avem unul nou in dus, vad ca parul Katiei se impaca tare bine cu produsul asta asa ca nu prea alerg s ail schimb deocamdata. 

Randomness:


Stelutele de baie din DM sunt un deliciu printesesc ocazional. Nu i-l pot refuza desi sincer nu prea fac nimic chestiile alea. They do not fizz, nu hidrateaza, nu nimic. Sunt asa...o chestie pe care sa o alerge prin cada! Fine by me avand in vedere ca se dizolva greu si fugarirea imi asigura niste minute de liniste in care nu sunt stropita cu apa din cap pana in picioare.

Gelul transparent Essence l-am tot cumparat, imi place in continuare pentru fixat sprancenele, dar deocamdata incerc alte chestii asa ca sunt in pauza de achizitie a acestui produs.

Balsamul de buze Palmer's cu aroma de ciocolata amaruie si menta m-a cam dezamagit. Aroma era delicioasa, gustul era dulceag, dar cam aici ma opresc cu laudele. La hidratare nu statea deloc bine, trebuia sa reaplic de 100 de ori pe zi ca sa simt vreun efect si in plus avea tendinta sa ramana la suprafata buzelor sub forma de pelicula scarbosica. Not my cup of chocolate!

Mini borcanasul de Benefit Total Moisture l-am folosit cu precadere seara dar nu am reusit sa imi dau seama exact daca tenul meu ii spune da sau ba. Am avut (si inca am) o perioada tare nasoala cu tenul si tare greu a fost sa ma pronunt asupra produselor de skincare. Pot sa va spun despre crema asta ca mi se pare mult prea intens parfumata pentru gusturile mele. Si ca pe un ten gras nu cred ca s-a potrivi defel. Daca o foloseam dimineata, machiajul imi beculea fara egal. Acesta a fost si motivul pentru care am preferat sa o aplic inainte de culcare.  Probabil nu a fost ce imi trebuia mie.

Phew, asta a fost cea mai recenta recolta de goliciuni, ma duc sa umplu containerul de plastic!

vineri, 8 aprilie 2016

Arta esentei - recenzie de carte

Deja de ceva vreme am inceput sa resimt niste schimbari. Eu care inainte nu puteam sa am destul din nimic, acum simt nevoia sa ma debarasez de tot si toate, sa am cat mai multe spatii libere in jurul meu, sa nu ma mut si curat si sterg zeci de obiecte in fiecare zi. De vina e probabil si spatiul relativ restrans, dar sunt destul de sigura ca nu doar acesta e motivul. Chiar daca zestrea mea genetica nu ma va lasa vreodata sa ajung minimalista (ahhmm, mama?), pot sa spun ca am ajuns intr-o faza in care nevoia de shopping e depasita cu mult de cea de a scapa de surplus in toate domeniile. Poate imi amintesc de ultima noastra mutare si ma ingrozesc de cate prostii am putut acumula, poate ma gandesc la urmatoarea (nu stiu cand va fi aceea) cand nu as vrea sa car mai multe de atat. Cert e ca am ajuns la ideea aia de less is more!

Cartile lui Dominique Loreau imi fac cu ochiul de vreun an de zile, dar am tot amanat achizita lor. Am auzit prin blogosfera ca iti schimba viata, ca te fac sa vrei cu adevart sa simplifici ca bla bla. In final, am cedat. Pentru ca Arta simplitatii, prima carte a acestei autoare nu mai era pe stoc in libraria online preferata, am pus in cos Arta esentei. 

Un fel de tratat pe bucatele care ne ajuta sa intelegem esenta lucrurilor care ne sunt necesare pentru a duce o viata intentionala, cu sens. Avand in vedere ca autoarea locuieste de multa vreme in Japonia a adoptat multe dintre filozofiile culturii lor. Adevarul este ca undeva in strafundul fiintei noastre realizam ca am devenit sclavi ai consumului, ai lucrurilor noastre, ai nevoii de a avea mereu mai mult si mai bun. Ce ar fi sa ne rezumam la "mai bun"? Sa alegem doar acele obiecte care ne completeaza personalitatea (sau care ne sunt strict necesare traiului), fara sa simtim nevoia sa avem dubluri din fiecare lucru, fara sa pastram lucruri pentru zile negre? 


Cum ar fi sa simplificam totul si sa ne simtim liberi in casa noastra, fara sa avem impresia ca totul e mult prea incarcat.
Nu sunt intr-un episod din hoarders, dar totusi am senzatia acuta ca am mult mai mult decat imi e necesar. Si repet, in ultimele luni treaba asta ma umple de frustrare! Am mai avut eu episoade de genul asta, dar nu atat de acute! 

De data asta, citind si Arta esentei mi-am confirmat ca poate nu o iau razna. Sunt in plin proces de "curatenie" prin toata casa, fapt care il ingrozeste putin pe al meu sot. Traieste cu teama ca o sa vina acasa intr-o zi si o sa vada ca toate piesele lui electronice, masinariile si uneltele au disparut! L-am asigurat ca o sa ii las lui placerea de a selecta propriile posesiuni. Eu ma ocup de restul. 

Spre deosebire de Dominique Loreau, eu nu cred ca toata lumea ar trebui sa traiasca cu doar cateva seturi de haine. Esenta e pentru fiecare diferita. Important insa e sa gasim acel punct in care ne simtim bine cu noi insine, in care nu depindem de niste lucruri pentru a umple goluri interioare, in care lipsurile din plan personal sunt acoperite cu sesiuni de cumparaturi. 

Din punctul meu de vedere cartea asta e must read pentru oricine traieste in societatea noastra plina de cerinte absurde legate de standardul la care ar trebui sa ne traim viata. O sa va faca sa va puneti intrebari, o sa va ajute sa aflati lucruri noi despre voi insiva. Eu stiu deja vreo doua, trei persoane carora le-o voi oferi sa o lectureze!

miercuri, 6 aprilie 2016

Project pan 2/2016

Nu am apucat sa raspund la comentariile e la postarea de luni, dar va multumesc pentru fiecare dintre ele. Ador sa primesc feedback de la atata lume! Recunosc ca speram sa spuneti ca vreti sa vedeti si urmatoarele project pan-uri si mi-ati indeplinit dorinta. Asa ca azi revin cu al doilea proiect al anului. L-am pornit pe 1 aprilie si o sa il termin pe 1 iulie. Destul timp sa lucrez zdravan la produse, nu prea mult incat sa ma plictisesc ingrozitor de ele.

Fara prea multa vorbarie, sa trecem la condamnatele din tura asta. Veti vedea ca sunt 11 pentru ca am cateva chestii greu spre imposibil de consumat si m-am gandit ca e bine sa am alternative!


Am inclus si un produs care nu e de makeup, parfumul Lanvin Rumeur 2 Rose. Am scris despre el aici. E perfect pentru sezonul asta, inca imi place dar...nu il mai iubesc. Am consumat aproape jumatate din el si cred ca pana in iunie ar fi sanse sa il dau gata. Am reusit sa reduc zdravan colectia de parfumuri, dar simt nevoia de noutati si nu am voie sa iau nimic pana nu mai termin din stoc.
Ojele intra la makeup, da? Am reusit in ultimul an si jumatate sa reduc drastic numarul sticlelor de oja, ajungand de la peste 100 de bucati undeva la 50. Singura problema e ca am realizat ca de fapt nu sunt nici pe departe pasionata de subiect asa cum eram in trecut si acum mi se par obscen de multe si acestea. Drept urmare lupt sa mai consum din ele (de dat am tot dat, dar deja am ramas cu nuante care imi plac si pe care vreau sa le folosesc totusi). Pentru lunile astea m-am oprit la P19 de la Flormar, din gama Pretty. E un lila tare simpatic care merge purtat si simplu si cu tot felul de top coat-uri glitterate.  Puteti observa liniuta care marcheaza progresul facut pana acum.
CC Cream-ul Gerovital Happiness l-am primit de la Mos Craciun. Am inceput sa il folosesc intens de vreo doua luni si e ok. Atat. Nimic special. Probabil la calduri mari imi va crea ceva probleme asa ca cu cat il termin mai iute cu atat mai bine. Nu stiu cat produs mai e, nu reusesc sa vad in el, dar suspectez peste jumatate de tub de consumat.
Iluminatorul Revlon Photoready Skinlights stiu ca nu am cum sa il termin. Am scris aici despre el, imi place, dar e vechiut si putin utilizat. Pentru ca vine sezonul de brate dezgolite ma gandesc sa il amestec uneori cu lotiunea de corp. O sa fiu un fel de Edward Cullen, dar daca nu in anotimpul cald, atunci cand? Sunt curioasa cat progres o sa fac in lunile astea.


Primerul Catrice a beneficiat aici de review impreuna cu creionul iluminator . Din pacate de primer nu mai sunt multumita. Nu cred ca s-au schimbat pretentiile pleoapelor mele, dar e posibil sa fie deschis de prea mult timp si sa isi fi schimbat textura. Nu am habar cat produs mai e, dar in 1 iunie orice ramane ajunge la gunoi. Creionul ma scoate din minti pentru ca a devenit extrem de uscacios foarte repede. Imi place tare mult efectul lui, dar momentan e o adevarata lupta sa il fac sa se vada pe linia apei. O sa gasesc eu o solutie sper!
Pink Gold Color Tattoo e unul din cele mai folosite si iubite farduri crema pe care le detin. Si are si cea mai venerabila varsta din ceea ce mi-a ramas in colectie. Asa ca a venit vremea sa ii acord atentie concentrata si apoi sa ne spunem la revedere pentru ca a inceput sa se usuce si devine tot mai dificil sa lucrez cu el.
Masterprecise eyeliner de la Maybelline a avut aici locul lui sub reflectoare. Nu am de gand sa imi schimb parerea prea curand, il ador. Pe acesta il am de vreo 7-8 luni, asa ca stiu ca in curand nu o sa ma mai pot bucura de efectele lui. Cam un an de zile ma tine pe mine de obicei (da da, stiu ca scrie ca e bun 6 luni de la desigilare, whateveeeer). Si foarte probabil o sa mai cumpar inca unul cand il termin pe acesta. That's how much I love it!


Trei produse pentru buze care merg combinate sau purtate separat. Cel mai batranel e rujul Hot Plum de la Maybelline. Imi place culoarea asta imediat ce da soarele, asa ca acum e momentul lui. Nu cred ca o sa il termin, but hey, I will give it a fair chance! Lollitint de la Benefit e un produs interesant, dar inca nu m-a convins pe deplin. Fiind asa mixut ar trebui in teorie sa nu fie greu de consumat. L-am ales pentru culoarea sa si pentru ca relatia cu el e de love-hate si nu as vrea sa faca prea multi purici pe aici. Gloss-ul Hoola de la Benefit e extrem de basic si neinteresant, dar bun cand sunt in viteza si nu am chef de machiaj. E si destul de hidratant asa ca o sa il port probabil in geanta si o s ail reaplic cand simt nevoia. Habar nu am daca pot da gata tot tubul in lunile astea, dar incercam!

Cam asa arata echipa asta! Sunt atat de nebuna incat deja ma gandesc care o sa fie produsele pentru proiectul 3, cred ca am devenit dependenta de Project Pans mai ceva decat eram candva de cumparat tot ce stralucea sub soare. Cred ca varianta asta de adictie e mai buna pentru portofel si spatiu!

luni, 4 aprilie 2016

Project Pan Finale

In articolul de inceput al primului Project Pan din acest an am stabilit ca data de final va fi 1 aprilie. Ei bine, iata-ne azi in 4 aprilie, asa ca e timpul sa va spun cum m-am descurcat. Desi nu se face asa, o sa incep cu concluziile, care suna ceva de genul: se putea si mai bine. Nu sunt dezamagita de rezultate, dimpotriva. Un lucru mi-e insa clar. Cu fiecare proiect de genul asta invat cate ceva despre ce imi place si ce nu, ce o sa cumpar pe viitor si ce nu. Si devin tot mai cumpatata! Atat de cumpatata incat uneori e socant chiar si pentru mine. 

Primele produse aratau cam asa.


Iar acum arata asa.


Fondul de ten e gata, a fost ok, dar si daca as avea de unde sa il iau nu l-as mai cumpara a doua oara. Pudra Elf HD stiam ca nu am sanse sa o termin. Am consumat multicel din ea, dar tot imi mai ajunge vreo cateva luni. Nu e bai, a inceput sa imi placa cu adevarat abia acum, recent. 
 Primerul Revlon a avut o soarta trista. Dupa ce am observat ca folosindu-l mai multe zile la rand ma umpleam de cosulete dureroase sub piele a trebuit sa admit ca nu are sens sa ii mai dau sanse. Am atins niste tavita, felul in care uniformiza porii era minunat, dar din pacate asta a fost. La cos cu el! La Rose Gold am vrut sa vad metal si iataaaaa-l! Faza e ca in partea cealalta produsul e practic neatins. O sa il mai folosesc pana spre sfarsitul anului si apoi bye-bye ca deja devine vechiut bine!
 Fit Me e unul din cele mai misto concealere incercate de mine ever, asta e tubul numarul doi. As mai reusi sa scot produs cat sa aplic vreo saptamana dar deja e cazul sa ne luam la revedere. L-as mai cumpara si a treia oara dar momentan am zis sa mai incerc si alte produse.

Before:


And after:


Fardul spuma-crema ce o fi de la Wjcon e fara sfarsit, jur. l-am folosit aproape zilnic si cred ca de ar fi sa il mai folosesc inca 3 luni tot ar mai rezista. Si-a cam atins insa data de expirare (de acum vreun an daca e sa fiu cinstita cu mine si cu voi) si va pleca si el. Cu ocazia asta am descoperit ca produsele de genul dureaza vesnic si chiar daca imi plac, nu se prea justifica sa am 7 diferite. Si am!
Creionul de ochi Yves Rocher mai are un capat micut, a devenit mult mai uscat decat era pe vremuri, asa ca si el pleaca.

Before:


And after:


Gloss-ul in glob de la Sephora a suferit un accident. Mai aveam produs pentru maxim o saptamana de aplicare si...l-am scapat dupa birou. In locul ala intunecat unde ca sa dau cu aspiratorul trebuie sa mut totul. Adio si nu am cuvinte! 
Blankety de la MAC e mult iubit, dar tot mai am cam jumatate din cantitatea cu care am pornit la drum. Si va rog sa ma credeti ca l-am aplicat frecvent. Nu imi pare rau, o sa il folosesc in continuare cu drag. Sper sa reusesc sa il termin anul asta, pentru ca ar fi pacat sa expire.
Oja Urban Decay e gata, ultimele dati au fost chin la aplicatul ojei. Se ingrosase, se usca in 300 de ani si nu mai rezista neam pe unghii.

Nu sunt rezultate neaparat notabile, dar e progres. In beauty case am spatiu pentru noutati daca chiar simt nevoia, dar deocamdata nu prea simt. In schimb va intreb daca sunteti interesate sa vedeti urmatorul trimestru de project pan? Produsele sunt alese, lupta a pornit, dar ma gandesc daca nu cumva e plictisitor. Am de gand sa lucrez in continuare la ce nu am terminat tura asta, dar am mai adaugat inca 10 condamnate. Sunt hotarata ca anul asta sa reusesc sa bifez patru ture de consumat makeup. So help me God!