Un trio L'Occitane

Sunt unele branduri al caror nume are o rezonanta anume. O rezonanta care nu mai cere nici o prezentare. L'Occitane face parte din acele branduri, sau cel putin asa simt eu. 

In 1976 Olivier Baussan fonda L'Occitane en Provence (numele complet al companiei), cu scopul de a reusi sa pastreze si sa celebreze traditiile taramurilor sale natale. De la inceput L'Occitane a insemnat cosmetice care au in componenta extracte naturale, potiuni pentru trup si suflet in care s-a pus multa atentie. Pana in prezent directia initiala este urmata, L'Occitane detine plantatii create special pentru produsele lor, pentru ca nu doreste sa afecteze echilibrul natural al regiunilor in care isi desfasoara activitatea. 


Pentru mine povestea cu aceste produse a inceput pe cand aveam vreo 16 ani. O revista (nu stiu care) a avut inclus un cadou special: o cutiuta metalica cu parfum solid de trandafir inauntru. L'Occitane era un nume cunoscut, dar eu nu pusesem pana atunci mana pe vreun produs de-al lor pentru ca erau cam scumpicele. Ei bine, parfumelul ala solid era valabil doar vreo doua luni, dar l-am aplicat obsesiv pana la ultima picatura. Mirosea intens si eu eram ca o gradina de trandafiri pe picioare. Culmea e ca mie nici nu imi place mirosul de trandafiri, dar atunci l-am iubit. Au trecut ani si acum am intrat in posesia unui set cu trei produse. Prietena cea mai buna, mutata pe taram frantuzesc s-a gandit sa includa in cadoul meu un brand reprezentativ pentru acea parte a lumii. Si ah, bine m-a nimerit!


Crema cu karite 20% facuta special pentru maini cu piele uscata mi-e prietena buna dar o folosesc cu zgarcenie. Tubul metalic cu aer retro adaposteste 30 de ml de produs. Crema are o textura destul de lejera si se absoarbe repede in piele, lasand in urma o senzatie de catifelare care chiar se mentine. Mirosul este unul delicat, pudrat floral, nimic care sa ofenseze nasurile sensibile. Imi place ca nu e nevoie sa pun o cantitate mare de produs, e foarte spornica, asa ca pot sa ma bucur suficient timp de ea. O folosesc in general seara, inainte de culcare, ca pe un rasfat suprem, iar dimineata mainile mele sunt fine si in plina forma. Iarna asta inca nu m-am confruntat cu obisnuitele mele maini crapate si cred ca m-a ajutat crema de maini L'Occitane

Singurul amanunt care nu ma incanta e capacul care se insurubeaza. As fi preferat alt sistem de inchidere, ceva mai rapid, dar pot trece peste acest detaliu. Ma uit lung la crema cu floare de cires si e posibil sa ne cunoastem curand. In perioada asta gasiti si seturi interesante cu toate variantele lor de creme pentru maini.


Nu au fost uitate nici picioarele cele greu incercate la drum lung. Crema pentru picioare L'Occitane cu 15% unt de shea (sau karite, ziceti-i cum vreti voi) vine ambalata in acelasi tub simpatic si este destinata ingrijirii pentru piele uscata. Va spun in primul rand ca nu sunt fan al mirosului. Miroase foarte "medicinal", as putea sa jur ca simt niste eucalipt pe acolo. Noroc ca nu imi prea miros picioarele, asa ca nu e o tragedie!:)) Intr-o seara, adormita fiind, am confundat cele doua tubulete si am folosit-o pe aceasta pentru maini. Nu a fost prea placut. Efectul nutritiv a fost la fel de bun, dar aroma mneah. Ne intereseaza insa daca face ce promite. Cam face! Traiul in cizme si sosete groase nu e mereu cel mai usor, asa ca talpile mele apreciaza masajul si atentia. Calcaiele mele sunt in cea mai buna forma din ultimul an, asa ca eu zic da inca unui produs foarte bun. Daca o aplicati seara si dormiti cu niste sosete calduroase va veti trezi cu talpi de bebelus. Iar daca seara am fost prea obosita si nu am mai avut chef de un astfel de tratament, ma asigur ca o aplic dimineata, inainte sa imi pun sosetele si sa plec intr-o noua cursa contra cronometru.


Stiti vorba aia cu "saving the best for last"? Exact aia am facut si eu. Va voi spune atat despre untul de karite pur 100%: e minunat. Cutiuta metalica e minuscula si te gandesti ca 8 ml sunt o gluma proasta. Guess again! Textura e una aproape complet solida. Produsul se incalzeste in contact cu pielea si astfel ai nevoie de o cantitate infima pentru fiecare aplicare. E recomandat pentru zonele cu piele foarte uscata iar eu il folosesc ca pe un fel de tratament local: pe coate, pe nas dupa raceala care m-a lasat cu pielea crapata si chinuita, pe buze cand am stat prea mult in frig si balsamul de buze nu a mai razbit. Efectul de hranire e aproape instantaneu, iar in cazul nasului chinuit, a doua zi dimineata deja nu mai aveam deloc cojite inestetice si usturimile disparusera. Mai ales pe timp de iarna eu zic ca e fantastic de avut in casa! Nu are miros de nici un fel, asa ca poate fi fara probleme aplicat si de catre cei care nu reactioneaza bine la alifii medicinale dense cu mirosuri intepatoare. Recunosc cinstit ca sunt topita dupa recipientul metalic cu eticheta vintage. Ma simt ca si cand as calatori in timp si pentru romantica din mine asta e suficient.

Stiu ca marea majoritate de produse L'Occitane au un pret maricel, dar eu zic ca isi merita banii. In preajma sarbatorilor bunatatile lor pot fi un rasfat binevenit atat pentru noi cat si pentru cei dragi. Eu am pus ochii pe cate ceva, asa ca e posibil sa mai auziti de L'Occitane pe aici. Intreaga gama cu flori de cires ma striga pe nume, exfoliantul cu migdale cred ca mi-ar face baile mai placute, iar produsele cu trandafiri..ei bine, m-ar transporta vreo 10 ani inapoi in timp, intr-o vreme mai fara griji. Sunt anumite nostalgii pe care numai o pasionata de produse pentru infrumusetare le poate intelege si sunt convinsa ca in randurile voastre gasesc destule fete care rezoneaza.

Ati incercat produsele lor? Ce impresie v-au lasat? Pe ce produs ati vrea musai sa puneti gheruta? Poate daca sunteti cuminti Mosul o sa va indeplineasca dorintele! Mai e un pic pana vine asa ca faceti lista!


Share:

6 comentarii

  1. Nu le-am incercat pana acum dar iti spun sincer ca m-ai facut sa visez la crema de maini! :)
    Sa le folosesti cu placere in continuare. :)
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cremele de maini sunt o obsesie pentru mine dupa cum stii deja. Si asta merita un loc in clasament cu siguranta!:)

      Ștergere
  2. Am avut o crema de maini de la ei si mi-a placut. Dar cum zici tu, sunt cam scumpe asa ca nu am facut o pasiune pentru produsele lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt ok si sunt un rasfat binevenit pentru trup si suflet, dar recunosc ca nu le-as cumpara mereu.

      Ștergere
  3. Cred ca am avut exact.o crema cu flori de cires si am si scris despre ea, dar de pe.telefon caut greu.in arhiva blogului.
    descrierile tale mi-au deschis apetitul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aveam la Iasi magazin :(. Si acum am mustrari de constiinta ..ca nu am cumparat nicio crema:(

    RăspundețiȘtergere