Sotia calatorului in timp - recenzie de carte

Parca toamna e un anotimp si mai bun decat de obicei pentru a citi. Hmmm, ce tot vorbesc eu aici? La mine oricand e vreme buna de citit. Cea mai recenta carte cumparata de pe Libris.ro era pe lista de dorinte de multa vreme. "Sotia calatorului in timp" de Audrey Niffenegger m-a bantuit ceva vreme pana sa ajung sa o citesc. In timp ce o citeam am decis ca e musai sa vad si filmul, ceea ce am si facut!

Va spun pentru inceput ca aceasta carte a capatat de la mine maximul de stelute pe Goodreads. Adica mi-a placut, m-a prins, a fost buna. Culmea e ca daca stau sa analizez la modul rece si lucid (cum stiti ca am obiceiul sa fac) ii gasesc destule puncte slabe. Cu toate astea, m-a cucerit. De aia tot spun eu in fiecare recenzie ca preferintele de lectura sunt extrem de intime, o parte a personalitatii fiecaruia pe care uneori ti-e imposibil sa o pricepi.


Povestea e una de dragoste cu niste sci-fi romantios la mijloc. O poveste de dragoste usor atipica, o poveste despre singuratate in doi, suflete pereche si asteptare. Cu fiecare pagina intelegi ca visele din copilarie de a putea sa calatoresti in timp erau o prostie. Pentru ca erai mic si niciodata nu ti-ai pus problema implicatiilor fizice si afective a unei astfel de capacitati. Nu, nu cred brusc ca ar fi posibila calatoria in timp (cel putin...nu acum) dar totusi am fost pusa pe ganduri. 

Pana la urma poti vedea in calatoria asta in timp o metafora. Un indiciu legat de faptul ca pana la urma soarta poate sa fie implacabila, indiferent de ce credem noi ca putem face sa o schimbam. Un indiciu ca uneori in viata (sau intr-o relatie) totul tine de cele 5 minute de lipsa de coordonare ca sa se duca totul de rapa.

Imi place ca personajele, desi sunt intr-o ipostaza cel putin inedita, sunt usor de imaginat miscandu-se intr-o lume reala. Sunt construite din numeroase tablouri ale slabiciunilor lor si partilor proaste. Stiti voi, alea pe care nu vrem sa le stie nimeni si care ne fac oameni. E ciudat ca personajul principal are uneori momente in care pare de-a dreptul detestabil si totusi nu poti sa nu il indragesti, sa nu iti para rau pentru el. Te trezesti gandindu-te ca daca bietul Henry s-ar materializa deodata in fata ta alergand in fundul gol (u have to read to find out what that's about) i-ai da niste haine sa se imbrace si i-ai incalzi si niste supa. 

Clare, sotia calatorului in timp devine cu fiecare pagina un prototip de femeie puternica si enigmatica, o femeie care e inchisa intr-o lume a ei in care asteptarea devine reper principal. Si totusi nu e trista, ci bucuroasa pentru momentele domestice impartite cu jumatatea ei. In trecut si in prezent. Te face oarecum sa nu mai fi asa de dura cand intarzie sotul inca o ora la bere cu baietii!:))

Scenele explicite din carte sunt uneori cam prea explicite, dar sa fim seriosi, orice om peste 15 ani care citeste cartea e in siguranta. Plus ca mie mi se pare ca scenele alea dau mai multa realitate si consistenta cartii. Bine, mai putin unele detalii legate de frecventa respectivelor acte. Adica, mna, cam ca in filmele de la Hollywood. 

Intalnirile lui Henry cu sotia sa in trecutul ei, cand ea era doar o fetita au avut uneori pentru mine o nuanta de "that's just weird and twisted" dar doar pentru ca m-a marcat rau la modul negativ "Lolita" de Nabokov. Sa incercam totusi sa ramanem la momentul in care Henry ii spune lui Clare ca "nu toata lumea are noroc sa isi intalneasca sufletul pereche la varsta de 6 ani". Eu stiu daca sa ii spunem insa chiar noroc? 

Inca un amanunt care mi-a placut. Explicatia calatoriei in timp e facuta suficient de "documentat" incat sa poata parea veridica pentru una ca mine care nu are habar de genetica si nici de fizica cuantica. Probabil pentru cei care au habar ar fi o tampenie, dar de la mine ia puncte in plus fiindca a reusit sa introduca si o latura stiintifica. 
 
Filmul a fost ok, dar cartea e mai buna. V-o recomand cu drag si va las citatul meu preferat din carte:"Alergatul inseamna multe lucruri pentru mine: supravietuire, liniste sufleteasca, euforie, solitudine. E o dovada a existentei mele materiale, a capacitatii mele de a-mi controla miscarea in spatiu, daca nu in timp, si a faptului ca trupul meu asculta, chiar si temporar, de vointa mea. Alergand disloc aer, lucrurile vin si trec pe langa mine, iar aleea se misca sub picioarele mele precum o banda de film cinematografic."

Asadar, ce parere aveti? Ati citit cartea, ati vazut filmul? Daca nu inca...v-am facut curioase?

Share:

5 comentarii

  1. foarte bună sugestia de lectură!

    xoxo
    Mady

    thegirlfromthemirror.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cartea demult, de vreun an, doi... Nu mai tineam minte citatul respectiv, e foarte bine scris. M a marcat si pe mine negativ partea cu Lolita, si parca nu am ramas cu un feeling bun dar o tin inca in biblioteca pentru o recitire la momentul potrivit

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar as dori sa o citesc :D

    http://voxofvanity.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca de obicei eu vad filmul, cartea de citit ioc si ma faci curioasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am vazut filmul si mi-a placut foarte mult.
    Vreau sa citesc si cartea intr-o buna zi cu soare....
    Pupicius

    RăspundețiȘtergere